Din nou tânără!

Când iubeşti şi eşti iubit, viaţa e plină de culoare! Până nu de mult o frază banală auzită cândva, undeva! mulţi, prea mulţi ani mi-am lăsat gândurile să zboare sperând cu îndârjire că, poate, într-o zi, vor deveni realitate! M-am jucat cu unele cuvinte “magice” încercând să-mi forţez norocul – şansa – de a cunoaşte şi eu sentimentul nobil al iubirii.Am trecut prin multe şi tot ce mi s-a întâmplat, cu sau fără voia mea, m-a marcat. M-am întrebat adesea “de ce-o fi viaţa atât de complicată?! Oare o fi la fel pentru toată lumea? “Am fost martora destrămării familiei mele- divorţul părinţilor mei – O iubire mare şi înflăcărată îşi dădea sufletul şi eu nu puteam s-o salvez. După acest divorţ, a urmat un altul care mi-a zdruncinat echilibrul interior.  Anii treceau şi viaţa îşi urma cursul asemeni unei ape care curge încet, dar sigur spre locul de vărsare în mare…. Marea a fost pentru mine metafora infinitului, al veşniciei – muntele , al  statorniciei… Iar viaţa mea era acea apă care îşi urmează cursul liniştit şi sigur până la contopirea cu eternitatea. De această contopire mă temeam încă din copilărie! După divorţul meu, copiii au rămas pe primul loc. Viaţa mea personală a alunecat încet, încet, undeva la sfârşitul listei cu priorităţi. Anii au trecut, copiii au crescut, s-au mutat în casele lor, cu familiile lor… Viaţa mea personală era cenuşie şi nimic nu lăsa să se întrevadă vreo schimbare. Realizam vidul din mine şi îl acceptam ca pe ceva obişnuit.  “Nimeni” şi “Niciodată” au fost două cuvinte care m-au însoţit , ca o piază rea, timp de 60 de ani! Ce semnificaţie aveau? Pare banal, dar nimeni şi niciodată n-a reuşit să-mi pătrundă în inimă şi să rămână acolo – niciun bărbat n-a reuşit să-mi provoace fluturaşi în stomac… Aceste două cuvinte nu le-am putut exclude din vocabularul meu.. Cât de trist sună acest adevăr!  Glasul oamenilor care spun adevărul ar trebui să sune frumos, pentru că smulg ceva din ei şi-l întind celor apropiaţi, întind ceva din sufletul lor, ceva ce seamănă cu un cadou oferit din inimă. Şi totuşi adevărul vieţii mele suna, până acum nu de mult, atât de răguşit, de nemelodios… Acum mă aflu la începutul unei noi vieţi şi înainte de a savura plăcerea clipelor oferite de noua conjunctură, trebuie să fac un pic de ordine în trecutul meu şi să arunc tot ce m-ar încurca în viitorul care-mi zâmbeşte şi mă răsfaţă.  Vine o zi când totul te copleşeşte şi dă năvală ca un tăvălug. Citisem cândva că important este cu ce rămâi după ce văpaia se stinge. Eu rămăsesem cu doi copii reuşiţi şi pentru care aş fi fost în stare de orice sacrificiu.  Anii care au urmat mă convinseseră că sufăr de o boală “incurabilă” şi anume NEFERICIREA . Tocmai de această boală doream să scap. N-am uitat să-mi repet că niciodată nu este prea târziu să fii fericit! Mi-am dorit atât de mult să scap de nori şi de umbre! Vroiam, din toată fiinţa mea, SOARELE.  Acum pot afirma, cu mâna pe inimă, că deşi e iarnă şi ninge, soarele a pătruns în casa mea, în sufletul meu, în inima mea. Câteva tentative de a obţine fericirea au eşuat. Persoanele respective au apărut brusc şi la fel de brusc au şi dispărut din viaţa mea, nelăsând nimic,  nici măcar regrete, în urmă. O prietenă îmi spunea mereu:  “Dacă cineva se îndepărtează de tine, nu încerca să-l reţii. Lasă-l să se ducă! Nu merită să ai lângă tine un astfel de suflet. Destinul tău nu poate fi niciodată legat de al cuiva care te părăseşte. …. Îndrăgosteşte-te (spunea tot prietena mea) de cineva care să te iubească, care să te aştepte, care să te înţeleagă, de cineva care să te ajute, să te ghideze, să fie speranţa ta, să fie totul pentru tine! Îndrăgosteşte-te de cineva care să nu te trădeze, care să-ţi fie fidel, care să viseze împreună cu tine!” Păreau cuvinte fără conţinut, îmbrăcate într-un ambalaj elegant. Zic păreau pentru că n-am crezut că “Minunea” mult aşteptată îmi va bate la geam şi va intra definitiv în viaţa mea. Şi totuşi aşa s-a întâmplat. MINUNEA a sosit şi o simt şi mă face fericită. A apărut CINEVA care ştie să mă facă să mă simt valoroasă, iubită, unică. CINEVA care găseşte cuvintele cu care să-mi mulţumească că am apărut în viaţa lui…. îmi mulţumeşte că visele au devenit realitate. Iar eu îi mulţumesc bunului Dumnezeu că a înlesnit găsirea noastră. Este cel mai frumos cadou primit de NOI în această viaţă. Deocamdată ne despart 150 de km, dar distanţa nu ne poate împiedica să ne vedem cât se poate de des! Vom avea maturitatea necesară de a înlătura distanţa. Important este că MINUNEA s-a împlinit.

SFAT

Alergăm după fericire şi uităm să fim fericiţi! Fiecare om are propria sa poveste.  Chiar şi tu, persoana care îmi răsfoieşti blogul, chiar şi tu ai povestea ta.  Se zice că fericirea este alcătuită din suma lucrurilor mici. Aşa o fi!  Din păcate de prea multe ori nu acordăm atenţia cuvenită bucuriilor mici şi simple. Ar trebui să le savurăm pentru că fac parte din “fericirea” noastră. Îmi repet asta mereu, dar….. Să nu uităm că sunt momente în care trebuie să ştim să ascultăm şi tăcerile celuilalt. Să nu spunem nimic, cel mult…. doar câteva cuvinte şi să îmbrăţişăm….! Să tăcem şi să îmbrăţişăm…. Să iubim! În 2012, e cazul să-i ignorăm pe cei care nu merită efortul de a fi băgaţi în seamă! La cumpăna dintre ani, îmi permit să vă întreb ceva: Aţi simţit cum ucide răceala şi indiferenţa?! Încet…., lent…., ucide sentimente, relaţii, ofileşte, usucă suflete…, sugrumă iubiri…, erodează… până nu mai rămâne nimic….! Prietene, nu uita niciodată că lipsa de comunicare este cel mai mare duşman al unei relaţii (de orice natură)! Indiferenţa şi lipsa de comunicare pot răni mai rău şi pot distruge mai mult decât orice cuvinte! Unui cuvânt îi răspunzi cu un alt cuvânt şi … până la urmă aplanezi incidentul, dar indiferenţei nu ai cum să te opui.   Indiferenţa este sinistră! Nu o lăsaţi să vă îndepărteze! Dacă cineva se îndepărtează de voi, nu încercaţi să-l reţineţi. Lăsaţi-l să se ducă! Nu meritaţi să aveţi lângă voi un asemenea suflet. Destinul omului nu poate fi legat de cel al cuiva care te părăseşte. Juliana Mallart spunea că ” aceasta nu înseamnă că ar fi o persoană rea, ci pur şi simplu că rolul pe care l-a jucat în istoria ta personală s-a sfârşit”! Nu uitaţi: Cineva va fi întotdeauna aici să vă iubească, cineva va preţui căldura zâmbetului vostru şi fericirea inimii voastre!  Cineva va încerca să găsească cuvinte care să vă mulţumească pentru că i-aţi umplut viaţa cu vise devenite realitate şi amintiri frumoase!

Sunt sfaturi prieteneşti la sfârşitul unui an şi începutul celui care se pregăteşte să bată la uşă! Să-l primim cu voioşie în speranţa sinceră că va fi mai bun decât cel care ne părăseşte! 2011, bun sau rău, nu-l putem ignora şi renega. Va rămâne în amintirea noastră.

Un An Nou cu bucurii şi multă sănătate! (credeţi-mă e mai bună decât toate!)

Sărbători fericite!

Viaţa are urcuşurile şi coborâşurile ei, destinul este un mister pe care nu-l putem desluşi. Speranţa e ca soarele să răsară pentru fiecare din noi!

Acum, în prag de Sărbătoare, doresc tuturor un Crăciun fericit şi La mulţi ani cu sănătate, bucurii şi împliniri! Să fiţi fericiţi şi iubiţi!

Un amănunt

Textele cuprinse în blog sunt mici fragmente dintr-un întreg la care lucrez…., sunt gândurile personajului principal care de multe ori se vede în oglindă.       Nicio legătură cu mine!

Un nou început!

Sunt mai mult decât dezamăgită de tine, de orgoliul stupid la care eu am renunţat de multe ori în relaţia noastră. N-am aşteptat decât un semn. Tu însă ai ales să rămâi cu orgoliul nepătat, chiar dacă ştiai că mă faci să sufăr. Nu mai aştept nimic de la tine…. trebuie să-ţi mulţumesc că m-ai ajutat să mă simt mai puţin vinovată  că am avut aşteptări în ceea ce te priveşte – ne priveşte! Nu-ţi reproşez nimic! Nu poţi impune sentimente inimii! Nu m-am forţat niciodată să simt ceea ce am simţit…., n-am forţat pe nimeni să-mi ofere reciprocitate…, am sperat ca acest lucru să se-ntâmple în mod natural…, n-a fost să fie!  Reţine, dragul meu, că nu mi-e dor de tine… mi-e dor de ceea ce credeam că eşti! Nu mi-e dor de clipele petrecute împreună… , mi-e dor de visele pe care le aveam degeaba, mi-e dor de iluziile pe care le hrăneam cu nebunie…, mi-e dor de încrederea stupidă că totul va fi bine….!!!!!! Aş vrea să învăţ să mă îndrăgostesc, dar de cel care e îndrăgostit la rândul lui de mine…., să reînvăţ să construiesc sentimente, să reînvăţ să simt fluturi în stomac. Pentru asta trebuie “să mă lepăd” de imaginea ta, s-o las undeva departe şi dacă se poate, să te uit, să uit c-ai fost o prezenţă activă în viaţa mea, să uit că m-ai folosit ca “femeia punte” – punte între un trecut pe care doreai să-l uiţi şi un viitor în care să apară EA!  Nu merită să-mi irosesc timpul şi, mai ales, energia pentru ceea ce a fost…. şi, uitându-mă înainte, cu încredere, am constatat că s-a ivit o oportunitate, pe care nu am de gând s-o ratez! Mă consider o femeie puternică care a ştiut să-şi ordoneze viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, am avut mereu puterea să spun zâmbind “e în ordine”.  Mi-am păstrat visele în ciuda unor deziluzii. Chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe chipul şi corpul meu, inima mi-a rămas tânără pentru că am ştiut să preţuiesc sufletul oamenilor şi iubirea. Le-aş dovedi oamenilor că greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească. (astea le-am citit undeva, cândva şi mi-au plăcut!). Am citit că dragostea este… şi atât. Dragostea nu are culoare, nu are gust, nu poate fi pipăită, nu poate fi calculată, nu poate fi forţată, nu poate fi exprimată, nu poate fi uitată. Dragostea e o piesă de teatru ce se joacă în doi, numai unul nu ajunge – oricât de mare actor ai fi! Gata! De azi nu mai las nimic şi pe nimeni să mă întristeze… M-am hotărât! Te voi lăsa să dispari brusc, aşa cum ai şi apărut, te voi ajuta în acest sens. Nu voi mai sta la “dispoziţia” ta când vei dori să-ţi omori timpul şi nu ai cu cine. Nu voi mai sta să ascult cât de nefericit eşti, câte probleme ai! Te voi lăsa cu ele să ţi le rezolvi…. şi culmea, nu voi vărsa nicio lacrimă. Din cauza ta era să nu văd oportunitatea care mi s-a ivit. Era să dau cu piciorul  şansei care-mi surâde la orizont! Aştept să treacă sărbătorile, aştept să trecem în 2012 şi atunci, abia atunci, să mă bucur  de o nouă tinereţe. Da! Pentru că ăsta e adevărul… mi-e dor de o dimineaţă leneşă de week-end, mi-e dor de o seară răcoroasă de vară, mi-e dor să fiu luată în braţe, mi-e dor să mă sufoce cineva cu o îmbrăţişare, mi-e dor să strâng în braţe pe cineva, mi-e dor să ascult muzică – în doi, să dansez, să mă plimb, mi-e dor să mă simt bine!  Pentru o relaţie frumoasă, plăcută, adevărată trebuie ca doi oameni să lupte pentru ea!

….cu atitudine

Cineva se întreba ce-ar face dacă ar fi tânără încă o dată. Bună întrebare! Persoana pomenită încerca să dea şi un răspuns:  “Cred că aş pune mai mult preţ pe trăirile interioare şi aş acorda mai puţină importanţă succesului şi materialităţii acestei lumi. Evenimentele trecute mă impresionează prin amplitudinea şi intensitatea trăirilor, nu prin dimensiunea realizărilor profesionale   şi materiale, fie ele cât de vaste şi remarcabile.” După care a dorit să afle şi părerea mea legată de această temă.  Luat în ansamblu, doamna avea dreptate, dar dacă ar fi să desfacem firul în patru, ar trebui să recunoaştem că în tinereţe suntem preocupaţi de studii, de o meserie, de o carieră…. sunt lucruri “materiale”, dar fără de care nu putem trăi. Nu putem începe viaţa de adult doar cu mulţumiri spirituale, cu trăiri ample şi intense…. părerea mea. Dacă ar fi s-o iau de la început – sincer nici nu ştiu dacă mi-aş dori acest lucru – aş face multe schimbări, dar cea mai mare ar fi cea de atitudine, fiind convinsă că atitudinea este totul.   (Atitudinea este reflectarea exterioară a unui sentiment interior. Atitudinea este un obicei de gândire, este curajul de a deveni tu însuţi / însăţi)   O persoană cu atitudine încrezătoare este mai atractivă iar o persoană încrezătoare în forţele proprii nu se agaţă de “gâtul” nimănui, nu devine posesivă şi sufocantă. Secretul oricărei relaţii durabile ţine mult şi de modul în care poţi gestiona diferenţele dintre tine şi celălalt. Dând suficient spaţiu de mişcare celuilalt, cresc şansele să păstrezi iubirea mai mult timp şi să eviţi monotonia. Pledez din toată inima pentru dreptul oricui de a socializa şi cu alte persoane fără a primi reproşuri c-ar neglija partenerul. O persoană cu atitudine plină de încredere nu are nevoie permanentă de asigurări de iubire. Este cert că dacă nu ai încredere în propria persoană, îţi proiectezi propria neîncredere şi asupra partenerului. O persoană plină de încredere nu poate fi rănită uşor. Ştiu din experienţă că oricine poate fi părăsit la un moment dat, dar cei cu atitudine încrezătoare pot trece mai uşor peste o dezamăgire! Succes în dragoste înseamnă şi capacitatea de a ieşi mai uşor dintr-o relaţie fără perspective, rămânând deschis altor opţiuni. Nicio relaţie nu va rezista dacă lipsesc: respectul reciproc, comunicarea (pentru o bună comunicare este nevoie de doi). intimitatea, romantismul…. Am reţinut că orice problemă trebuie rezolvată încă de la apariţia ei.  NU amâna să discuţi o problemă!

Dileme

Deseori mi s-a părut că viaţa este un şir de cicluri! La o anumită perioadă venea o schimbare majoră care mă “plonja” pe un nou nivel.  Mă aflu acum la un moment în care trebuie să merg mai departe – după ce voi fi luat o decizie. Mă aflu în pragul unei noi etape şi o simt în faţa mea cu toată puterea ei! Pentru a “urca” pragul care mă îmbie, ar trebui să port o discuţie pentru că vorbele sunt punţile de legătură între oameni. Toate problemele, tot stresul sunt provocate de lipsa comunicării. Constat cu durere şi mâhnire că nu mai avem timp să ne spunem sentimentele, trăirile, ofurile!!!! Facem totul pe fugă lăsând comunicarea tot mai în spate! Alergăm prin viaţă şi ne mirăm că suntem obosiţi, apatici, indiferenţi…. Alergând am obosit să ne punem întrebări… Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să “strigăm” în noi înşine.  Suntem gârboviţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm şi, odată cu oftatul, încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm tot mai greu, privim în jur şi realizăm că am obosit. Simţim oboseala în toţi porii!   Un lucru este cert: atunci când iubeşti şi eşti iubit se simplifică lucrurile! Totul se vede în roz şi… zici… că merită! Dar ţi-ai pus întrebarea: ce se-ntâmplă când iubeşti şi…. totul se opreşte aici?! Ce se-ntâmplă când investeşti tot ce ai în persoana pe care o iubeşti şi tot ce primeşti înapoi este… INDIFERENŢĂ?! Sau poate primeşti câte o vorbă aruncată în vânt. Aşa, pentru a face jocul mai interesant! E foarte dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul este reciproc. Tot ce primeşti înapoi este o incertitudine seacă. Plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit sufleteşte să renunţi…. atunci…. îţi acordă puţină atenţie. Asta pentru a te readuce în joc, pentru a nu-ţi permite să mergi înainte. Multora le place jocul de-a v-aţi ascunselea. Blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări! Li se pare interesant ca într-o zi să acorde atenţie sporită, iar a doua zi să devină indiferenţi şi nepăsători.  Victima se miră…. îşi pune fel de fel de întrebări, îşi reproşează sieşi că n-a fost suficient de iubitoare… se culpabilizează… uită că odată intrat în jocul diavolului, nu vrea sau nu mai poate ieşi, fiind prea legat. Despre toate acestea am citit multe, personal n-am fost pusă într-o asemenea situaţie şi nici nu mi-aş dori acest lucru. De aici rezultă şi dilema în care mă aflu în prezent. Mă întreb, de multe ori, cum pot fi unii atât de naivi, atât de creduli şi nu încerc să-i judec. Niciodată nu ştim ce ne rezervă viaţa şi cum am proceda într-o anumită situaţie. Dar să revin. De la început, “victima” a primit tot felul de semne cum că persoana iubită se joacă sau că “navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu a vrut să conştientizeze, să accepte adevărul gol-goluţ. De la început a avut indicii că îi place să fie în mai multe locuri, dar a închis ochii…….! A ţinut cu dinţii de o relaţie în care ea dădea iar celălalt primea şi… atât. Ea a iubit. Altul s-a jucat! A trăit o joacă de-a iubirea care a lăsat-o cu sufletul secătuit. Oare ce-aş face EU dacă aş fi într-o asemenea situaţie?! Asta este marea mea dilemă!  Un lucru rămâne cert: indiferent de durerea sufletească prin care aş trece, n-aş cerşi iubirea nimănui!  Aşa să fie oare?! Acum sunt pusă în faţa unui fapt şi va trebui să mă decid.  Grea decizie……

Trecut – Prezent – Viitor

Închid ochii timp de câteva momente. Crâmpeie de viaţă năvălesc în mintea mea, nesfârşit şi haotic, aruncându-mă în lumea amintirilor. În atâţia ani m-am obişnuit cu multe.  Deschideam ochii în dimineţi veşnic mohorâte, cu un cer al sufletului prea încărcat de nori de tristeţe. M-am obişnuit să mă trezesc singură , să fiu şi şefa şi subalterna mea, m-am obişnuit cu “răul” încât am ajuns să cred şi să simt că aşa e firesc să fie. Şi-atunci când o rază de soare răzbate până în adâncul fiinţei mele, o privesc cu uimire şi teamă. E atât de neobişnuit încât mă zăpăceşte, îmi tulbură “liniştea” cu care mă obişnuisem. De ceva timp, raze plăcute îmi dau târcoale, îmi mângâie faţa, ochii, gura…. Ceva îmi şopteşte că e bine, că nu trebuie să mă tem – şi-atunci se întâmplă un fapt deosebit: jumătate din mine adună şi savurează toate razele, se bucură de ele, le simte căldura şi se lasă purtată de imaginaţie, de plăcere; a doua jumătate este mai temătoare, ideea unui eşec o face să fie vigilentă…. nu vrea să sufere…. ştie cât de amare sunt decepţiile…  oricum sunt hotărâtă să trăiesc clipa şi să mă las surprinsă de viitor. Închid ochii şi revăd filmul realizărilor mele, îmi retrăiesc toate piedicile, toate căderile şi simt o imensă bucurie de a le fi depăşit! Am citit undeva că fiecare are un trecut de îngropat – las modestia deoparte şi afirm: eu nu am nimic de îngropat, trecutul face parte din mine şi nu doresc să îngrop o parte din mine. Îngropânu-mi trecutul, acesta nu dispare, timpul nu poate fi întors…. Am mai citit că fiecare are o iubire sfărâmată în mici bucăţele…. adevărat, dar eu îmi amintesc cu plăcere momentele frumoase din viaţa mea (din păcate n-au fost prea multe)…. şi nu le-am sfărâmat, le-am păstrat întregi… Unii n-au învăţat nimic din propriile greşeli – eu m-am străduit să nu le repet, deci le-am conştientizat…. Mulţi trec prin momente în care ar da timpul înapoi… un vis la care a trebuit să renunţe… stafii pe care trebuie să le lase în spate…. o poză căreia simte nevoia să-i dea foc…. doi ochi pe care nu-i poate uita…., un fluturaş care încă zburătăceşte prin stomac la auzul unui nume…. , o melodie care-l face să cadă în visare…. Toate acestea le-am citit undeva şi am încercat să le aplic la mine… Greu, nu mă recunosc în nicio ipostază pomenită; ce ţine de trecut rămâne acolo unde-i este locul! Nu pot nega nimic, nu m-ar ajuta, mai mult m-ar chinui. Voi lăsa trecutul să-şi doarmă somnul de veci şi voi încerca să mă concentrez asupra viitorului… simt un aer călduţ care-mi dă târcoale….

Dragoste de viaţă

Iubim pentru că avem o inimă care nu ştie carte, pentru că avem suflete perechi, pentru că nu putem să trăim singuri şi mai ales pentru că găsim la cineva ceea ce nu avem şi ne dorim. În timp am învăţat să percep diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, am învăţat că iubirea nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă! Ştiam că te poţi răni “cu cioburile viselor sparte”, în “muchiile tăioase ale amăgirilor”,  le ştiam şi totuşi am căzut şi eu în capcană….. Au trecut ani mulţi, chiar prea mulţi, până ce am avut tăria să mai încerc odată să văd cum e să ai pe cineva aproape – fizic, dar mai cu seamă, moral – acum, nu-mi pare rău decât de faptul că n-am avut curaj s-o fac mai repede! A trecut un sfert de secol…. mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată! Am hotărât, chiar dacă viaţa mea s-a schimbat, să rămân eu însămi cu sufletul plin de iubire şi de bucurie.   M-am hotărât să trăiesc prezentul intens şi frumos purtând mereu în mine o dragoste imensă…. dragostea de viaţă…. – de aici pornesc toate!

Too much is too much!

” Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să faci bine şi să iasă exact pe dos? Să sufoci cu prea multă bunăvoinţă şi dăruire, să simţi asta, să te zbaţi să îndrepţi lucrurile şi totuşi să simţi nisipul mişcător sub picioare, care, cu cât te agiţi mai tare, cu atât te înghite mai rău?! Ţi-ai dat vreodată seama de banalitatea vorbelor fade, seci, zbârcite? Şi de încăpăţânata muţenie care-ţi încolăceşte gâtlejul atunci când toată fiinţa ta ţipă?!”